mircearacovi

 
Să presupunem că excludem copiii sub 14 ani, cardiacii, obezii, şmecherii cu Q7, beţivii, persoanele cu dizabilităţi, şi pe cei care au serviciul foarte departe de casă. Cu toate astea, bănuiesc că ar trebui să rămână o grămadă de oameni care se duc în fiecare zi la muncă şi care fac cel mult 45 de minute până acolo cu diverse mijloace de transport în comun.

Un abonament de metrou costă 20 de lei. Un abonament RATB pe toate liniile costa 40 de lei. Cam cu 350 de lei îţi poţi cumpăra o bicicletă cât de cât utilizabilă pentru mers strict la servici, care te ţine chiar şi 2 ani. Aici sunt toate preţurile abonamentelor RATB: http://www.travelworld.ro/romania/bucuresti/tarife_ratb.php

Concluziile vă invit să le trageţi singuri. Am ales o bicicletă de 350 de lei pentru că aşa ceva comercializează firmele gen First Bike sau DHS. Dacă doriţi să investiţi mai mult este absolut logic să se mărească perioada de amortizare, dar obţineţi fiabilitate şi durată de viaţă, iar costurile de întreţinere care oricum sunt neglijabile, scad!

Nu pot să nu scriu despre asta când văd autobuze burduşite ale căror uşi nu se mai închid! În Bucureşti la prima oră sunt atât de multe maşini pe străzi încât uneori am impresia că mă deplasez printr-o parcare a unui supermarket. Asta e dovadă clară de prostie umană. O să ziceţi că nu avem infrastructură şi că e periculos! Foarte bine, să excludem mofturoşii şi fricoşii. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să înlocuiesc un abonament de metrou cu pachetul de kent sau cu berica de toate serile. Dar aşa sunt oamenii, îşi dau seama la bătrâneţe că a sosit momentul să dea cu fruncea’n podeaua bisericii.

Comments(0)

De la 1350 am început să pârjolim ogoare, să otrăvim fântâni, să punem foc în disperare şi să ne vârâm adânc în codru. Şi uite că am avut grijă în felul nostru de varză, de brânză, de viezuri – am rămas cugetători. La capitolul brânză au avut alţii mai mult talent, practica ne distruge, teoria şi mai şi, sau invers, cum preferaţi.

Când ne vorbea diriga în clasa a 12-a despre omul simplu care nu are dileme sau zbucium interior, îmi ziceam că îndrugă prostii. Cum să ajungă oamenii să fie doar nişte roboţi industriali (merci Vali!) care gândesc şi trăiesc mecanic, după nişte pattern-uri? Şi apoi am dat nas în nas cu genul asta de fiinţe mecanizate şi teleghidate, şi încă am şocuri relaţionale de fiecare dată când interacţionez cu ei/ele în orice fel. Oricât de urât ar fi ce se întâmplă în jurul tău, e imposibil să nu mai scoţi din când în când nasul afară? Recomand la sfârşitul acestui paragraf filmul Gabriel (nu e cine ştie ce, dar are aşa o urmă de … credinţă). Uşor, uşoooor, că nu mă erijez într-un propovăduitor al Creştinismului! Pentru cei care încă mai aveţi dirigintă şi citiţi asta, sfatul meu ar fi să vă gândiţi un pic la ce spune înainte să o etichetaţi în vreun fel. Oricum, pe zi ce trece îmi dau seama tot mai bine că oamenii nu agreează să primească sfaturi, poveţe, sugestii, nici măcar indicii. Loviţi-vă cu capul de prag dragii moşului! Cât mai tare!

De dimineaţă alergam cu un prieten în parc. El e student la medicină, iar discuţia ajunge vrând-nevrând şi în domeniu. Concluzia a fost că organismul uman este atât de fragil încât ţi se şi face frică să ieşi din casă. Noroc că am dezvoltat noi un sistem social suficient de capabil încât să trăim cât mai mult şi să ne ferim de riscuri. Şi cu toate astea, omul e în continuare fiinţa care are nevoie de cel mai mult timp petrecut alături de părinţi înainte de a-şi lua zborul în lume. Fragili şi dăunători ca dracu, pentru noi şi pentru cei din jur. S-ar cam cere un potop, că prea ne-am înmulţit şi umplut de păcate!

Comments(0)

Question: What is permitted and what is prohibited?

Answer: In England, what is permitted, is permitted, and what is prohibited, is prohibited.

In America everything is permitted except for what is prohibited.

In Germany everything is prohibited except for what is permitted.

In France everything is permitted, even what is prohibited.

In Russia everything is prohibited, even what is permitted.

Comments(0)

Am mers la Buşteni cu jigodia de accelerat într-un amalgam de mirosuri pestilenţiale. Atmosferă sumbră, bacoviană şi imagini apocaliptice. Oraşul e varză, ca Bucureştiul acum 2 săptămâni când zăpada murdară şi uscată de pe acostament era azvârlită cu lopata sub roţile maşinilor. Noroc că a fost senin! Noroc bun! Aceleaşi clădiri vechi, boutique-uri mici şi murdare, oameni îmbrăcaţi în gri şi ahtiaţi după schiat. Şi până la urmă, mai e ceva nou în asta? Fac ce fac şi uite că sunt condamnat să scriu despre o sumă de clişee supărătoare. Dar dacă nimeni nu se simte să-şi schimbe comportamentul, înseamnă că nu s-a scris suficient despre asta, că lumea nu citeşte, că lumea nu se gândeşte la aşa ceva, sau poate un pic din fiecare.

Şi era poliţie la fiecare trecere de pietoni! Un poliţai mai mult sau mai puţin simpatic dirija traficul … pardon!, făcea eforturi să nu-l încurce. Poliţaiul către pieton: „hai, acum treci, dacă te grăbeşti…”. Replica era adresată unui individ care aproape că sărise în mijlocul străzii, îndreptându-se către gară. Poliţaiul către o şoferiţă: „data viitoare îţi iau carnetul!”, după ce pramatia nu oprise când i se făcuse semn să oprească. Ţara lui Papură Vodă! Şi vouă vă place o a doua şansă, nu? Ăsta e creştinismul până la urmă: iartă şi ţi se va ierta. Mama lui de Cod Rutier care e scris de creştini. Nu există reguli, stimaţi concetăţeni, ci doar credinţe, păreri … şi multe superstiţii. Să trăiască Vitoria Lipan! Bazaţi-vă pe instincte acolo unde avem nevoie de reguli!

Ştiţi ceva? Aşa mi s-a scârbit de voi, încât mă apuc de referatul pe care trebuie să îl scriu pentru facultate. Până una alta, vă îndemn să-mi urmaţi exemplul … numai dacă faceţi ce fac eu în poza de mai jos, veţi avea şansa să realizaţi ceva în ţara asta.
 

Mircea 

Comments(2)

Ai o Dacie din ’90? Foarte rău! Mai mergi cu ea? Oribil! Bagi bani din când în când ca să o peticeşti cu piese de la alte concitadine? Mai bine îi bei! Când îi pui benzină, te urci la loc la volan şi te consolezi glumind că tocmai i-ai dublat valoarea? Eşti un dubios, ca să fiu diplomat! Cumpără benzină şi dă-i foc – e singura variantă de compatilitate dintre cele două. Ai lasat-o cumva în parcare şi cresc licheni pe ea, sau a devenit piatră de hotar pentru teritoriile canine, delimitate cu urină? Bravo, măcar comunitarii să fie fericiţi şi să găsească nordul … ah, să le aduc aminte nenorociţilor care sunt undeva acolo în faţa unor lcd-uri, că o să apară poliţia animalelor şi la noi. Aşadar, rânjiţi şi citiţi! Spor!

Eşti conştient totuşi că taxele trebuie plătite? Bun, cetăţean onest! Maşina consumă, ne afumă, să-ţi şterg o spumă? Cu cotul, desigur! Încă nu te regăseşti în descrierea oferită? Nu-i nimic, oricum ar fi fost un clişeu să spun că nici nu mă aşteptam. Şi stai. Unde stai? La semafor, unde să stai? Acolo îţi trăieşti viaţa şi acolo îţi construieşti frustrările. Acolo pui la cale (nu, nu eşti un geniu diabolic, ci doar ai o minte poluată) planuri murdare. Ne murdăreşti prin gândurile tale. Unirea – Universitate: o oră? Romană – Unirea: 2 ore? Rosetti – Moşilor: o viaţă. Dacă vrei să ţi-o pierzi, cu plăcere te invit să te aşezi la coadă. Şi aici o să mori aşteptând. Încet şi prea sigur.

O mai ştergi din când în când de praf, o speli, o periezi? Romantic? Curăţenie, nu fiţe! Muzică, nu zgomot! Sau nostalgic? Poate chiar comunist? Neocomunist? Hmmm, nu cred, prea mult bling bling pentru tine şi ştim că nu te caracterizează. La motor? E plin de arah(n)ide. Mai dau copiii cu mingea în ea şi îi perturbă aerul de cucoană? Du-o la casat! Nu ţi-o mai primeşte nimeni, dar doream să fiu un pic răutăcios. Poate te fac să te simţi mai bine. Of, mă doare sufleţelul când văd că nu înţelegi nimic. Mi-e teamă că mă înduioşez şi poate îmi smulgi o lacrimă. Sau poate nu, asta e meseria cerşetorilor!

Îţi zic totuşi direct: cretinule, care eşti pe persoană fizică, lasă maşina aia obosită acasă şi ia metroul, ia RATB-ul, ia-ţi o bicicletă de la First Bike, sau mergi pe jos că oricum eşti un supraponderal în devenire!, numai nu ne mai afuma! Ce faci tu nu are nicio legătură cu mucegaiul nobil de la Salonta! Faci asta de prea mult timp şi ne-am săturat să îţi înghiţim gazele de eşapament!

Ce naiba, e aşa de greu să înţelegi? Fă o facultate!

Mircea

Comments(3)

Brezhnev delivers a speech at the opening ceremony of the Olympic Games. Keeping before his eyes the text prepared for him by his aides, and typed on an official stationery, Brezhnev says, "O…O… O… O…"

The aide whispers to Brezhnev's ear: "Leonid Ilyich, this is not O, these are Olympic rings." 

Comments(0)

Pentru că fac parte din ultimele generaţii care ştiu să scrie. 90% din cei care ies acum din şcoli ştiu doar să dea left click. Pentru că am început să cred cu tărie că am ceva de spus în câteva domenii, în care acumulez experienţă de puţină vreme. Da, şi am să mă şi ascund o vreme în spatele măştii de începător, doar pentru a-mi acoperi eventualele greşeli. Pentru că am de luat o revanşa în faţa câtorva persoane care merită nişte lecţii dureroase. Pentru că sunt înrăit peste măsură de conformismul multora dintre semenii mei. Scriu un blog pentru că, pe măsură ce trece timpul, simt că din ce în ce mai mulţi dintre cei care mutilează limba română fie din prostie, fie din indiferenţă, în ziare, pe internet şi oriunde apare cuvânt tipărit, merită să se ducă la fund! Nu ştiu câţi scriu scobindu-se în nas, nu ştiu nici câţi scriu dimineaţa pe veceu în timp ce îşi golesc intestinele de rămăşiţele din ajun şi nici nu ştiu câţi fac asta ca să ne calce pe nervi pe noi ceilalţi, care de obicei suntem calmi şi nu deschidem pliscul să comentăm, ci doar trecem mai departe înjurând sistemul.

În schimb îmi propun să aflu, să dezbat şi să mă informez. Dacă am deja un aer plictisitor, alt şi F4 nu sunt atât de depărtate încât să nu poată fi combinate. Scriu un web log pentru că este accesibil, uşor de citit şi pentru că nu mi-a plăcut mâncătoria din redacţia ziarului unde aş fi putut lucra şi acum dacă pupam unde trebuie. Nu mi-a plăcut gândul că am de lins mult şi bine până să depăşesc stadiul de a IV-a cameră de digestie (ca în familia bovidae) a ştirilor. Da, recunosc, aici am de învăţat încă multe de la un prieten – viitor numismat notoriu (speră el).

Web log pentru că m-am săturat până peste cap de cuvinte spuse aiurea, scuipate pe asfalt, pe parbriz, între ochi. Web log pentru că prin rândurile scrise de mine vor supravieţui şi alte sentimente înafară de ura zilnică pentru vecinul de palier, poliţaiul din intersecţie sau vânzătoarea de la pâine. Web log pentru că abia acum îmi dau seama ce mare greşeală am făcut acum un an când chiar ar fi trebuit să pun mai multă hotărâre în această iniţiativă. Web log pentru că vreau să împart ură şi depresie celor care merită. Web log pentru că vreau să râd şi să glumesc cu cei care vor fi suficient de atenţi cât să înţeleagă.

Am să greşesc şi nu-mi va părea rău. Pe unii sper să îi doară aşa cum regretăm că nu îi doare pe proşti, deşi nu cred ca a găsit cineva o posibilitate de a cuantifica rezultatele aceastei nobile îndeletniciri. Am să pun tunurile pe cei care merită… fără nicio prezumţie de nevinovaţie, chiar dacă se supără CEDO pe mine. Sau cine ştie, GDS! Hai că fanteziile se scriu pe alt site, nu aici!

În final, am să scriu pentru că îmi place să o fac, dar aveam nevoie de un pretext pe care nu îl găseam. Dacă o să o fac bine sau prost, rămâne de văzut. Până una alta, reclama este sufletul comerţului, parcă aşa era vorba asta, nu?

Mircea

Comments(1)